Descriere
Statie de Epurare Sbr 10/20 Cu 3 Bazine Valrom
Aplicații: epurarea apelor uzate menajere, pentru un consum mediu zilnic cuprins între 3.000 și 8.000 litri (echivalent a cca. 20 – 50 locuitori permanenți.). Instalația de tratare apă este formată din 3 bazine din plăci sudate de polipropilenă și echipament de epurare.
Caracteristici statie de Epurare Sbr 10/20 Cu 3 Bazine Valrom
Debit maxim [mc/zi] 3
Număr persoane 10-20
Dimensiuni (Lxlxh)* [m] 1,5 x 1,5 x 3
Număr bazine 3
Masa [kg/bazin] 230
Intrare/Iesire [mm] 160
Cota intrare [m] 1
Putere instalată [kW] 700
Consum maxim [kWh/an] 1349
COD: 48601000020
Aplicații: epurarea apelor uzate menajere, pentru un consum mediu zilnic cuprins între 3.000 și 8.000 litri (echivalent a cca. 20 – 50 locuitori permanenți.). Instalația de tratare apă este formată din 3 bazine din plăci sudate de polipropilenă și echipament de epurare.
Atentie!
NU se vor epura ape uzate industriale.
NU introduceți în stație ape pluviale sau din piscină.
Bazinele: 3 bazine din polipropilenă (PP) prin sudare. Dimensiunile bazinelor se regăsesc în tabelul de mai sus. Echipamentul tehnic de epurare care constă în 2 aeratoare submersibile AQUA5, o pompă evacuare apă epurată ATB Lift2, o pompă namol ATB Lift 2 montate pe un suport metalic, unitate de control tip aControl (230V/50Hz) complet electronică, recipient de prelevare probe, cablu electric (standard 15m) între echipament și unitate de control.
Capacitatea epurare (proba omogenizată la 24 h)
CBO5: <= 20 mg/l
CCO: <= 90 mg/l
NH4N: <= 10 mg/l
Instalația lucrează după principiul nămolului activ și tratarea apelor în șarje (SBR, Sequencing Batch Reactor). Impuritățile sunt metabolizate de către microorganismele din apă, care se înmulțesc formând nămolul activ. Echipamentul de epurare tratează apele uzate menajere în trei cicluri pe zi, fiecare durând 8 ore.
Etape epurare
La început apa uzată ajunge în preepurare, urmând să înceapă ciclul de 4 faze.
1. Faza de umplere Statie de Epurare Sbr 10/20 Cu 3 Bazine Valrom
Apa care s-a adunat în bazinul de preepurare este transferată în bazinul de tratare.
2. Faza de tratare Statie de Epurare Sbr 10/20 Cu 3 Bazine Valrom
Pe parcursul celor 6 ore de tratare apa este epurată. În acest interval timpii de aerare, de amestecare și de pauză alternează. După umplere începe o faza de barbotare: apa menajeră este amestecată. Aceasta se realizează prin intervale foarte scurte de aerare. Astfel este introdus foarte puțin oxigen în apă. În această fază, sub condiții de oxigen limitat, are loc reducerea și eliminarea azotului. Pentru a evita o creștere prea mare a cantității de nămol activ în bazinul SBR, mici cantități sunt pompate înapoi în bazinul de preepurare.
3. Faza de sedimentare
În această fază sedimentează nămolul activ în bazinul de tratare. În timpul fazei de tratare intră nămol și în pompa de evacuare. Pentru a evita evacuarea acestuia, ATB a dezvoltat o metodă
automată de clătire a pompei. Cu 3 scurte pompări este clatită pompa și eliberată de sediment.
4. Faza de evacuare
În această fază este evacuată apa curată din instalație
Stația de epurare ajunge la parametri de epurare după o perioadă de cca. o lună de la punerea în funcțiune. În cazul unei subsolicitări îndelungate sau în cazul temperaturilor scăzute sub
12 °C pe perioadă îndelungată, faza de adaptare a microorganismelor și atingerea parametrilor de epurare poate dura mai multe luni. În aceste cazuri se recomandă inocularea instalației cu nămol activ dintr-o stație de epurare funcțională.
Mod economic de operare Statie de Epurare Sbr 10/20 Cu 3 Bazine Valrom
Dacă în decursul a 4 ore nu curge apa spre instalație, aceasta trece automat în modul economic. Aerarea este redusă la minim. Microorganismele au însă în continuare destul oxigen la
dispoziție. Modul de operare econom este întrerupt automat când instalația este iarăși solicitată la valorile proiectate.
Recipient prelevare probe.
Deoarece perioada de evacuare este de scurtă durată, o parte din apa epurată este dirijată într-un recipient (din plastic de 1,5 l) din care pot fi prelevate probe pentru analiză. Recipientul este montat, ușor accesibil, în apropierea trapei de acces în instalație. Alternativ, prelevarea probelor se poate efectua dintr-un camin special montat pentru prelevarea probelor.
Manipulare, transport și depozitare
Manipulați folosind cabluri adecvate greutății și dimensiunii fiecărui bazin. Pentru prindere folosiți urechile prevăzute. Pe cât posibil descărcați direct în groapa în care se va face instalarea, după ce radierul de beton s-a maturat. După descărcare inspectați bazinele pentru a detecta eventuale deteriorări.
NU transportați, manipulați sau instalați la temperaturi mai mici de 5 °C.
Instalarea
Înainte de instalare și exploatare asigurați-vă că aveți o soluție pentru a evacua apa epurată. Locul de montare trebuie să permită accesul vidanjei. Dacă montajul se face în zona cu pânză freatică ridicată sau inundabilă vor fi luate măsuri de precauție suplimentare pentru a evita forța lui Arhimede. Ventilarea instalației este foarte importantă pentru procesul de epurare. Montarea de aerisire pe conducta de canalizare atât la intrare cât și la ieșirea din instalația de epurare este obligatorie!
1. Săpați groapa în care se va face instalarea.
Dimensiunile depind de dimensiunile stației. Gura de acces trebuie să fie deasupra nivelului solului cu cca. 10-15 cm pentru a evita inundarea.
2. Executați radierul din beton armat cu grosime de 100÷300 mm, perfect plat.Radierul trebuie să fie perfect plat pentru a evita deformarea sau deplasarea bazinelor. Abatarea de la orizontalitate nu trebuie să depășească 10 mm.
3. Așezați bazinele pe radier.
4. Fixați bazinele pe radier cu bolțuri, folosind decupajele prevăzute.
5. Conectați bazinele la rețeaua de canalizare și apoi interconectați-le.
6. Executați instalația electrică (lucrarea va fi executată NUMAI de către personal autorizat).
Statie de Epurare Sbr 10/20 Cu 3 Bazine Valrom
• Stația se livrează cu 15 m cablu 7×1.5.
• Nu se livrează cu tub de protecție pentru cablu.
• Între locul de montaj al unității de control și bazinul de tratare montati o țeavă de protecție cabluri cu DN 100 pentru trecerea cablurilor electrice.
• Traseul țevii de protecție trebuie executat astfel încât să permită extragerea cablului electric în caz de deteriorare sau alte cauze care pot duce la nefuncționarea echipamentului.
• Țeava se va etanșa contra mirosurilor după introducerea cablurilor.
• Distanța maximă între panoul de comandă și unitatea de tratare nu trebuie să depășească 35 m. În caz de altă distanță contactați furnizorul.
7. Instalați panoul într-un spațiu acoperit și uscat. Aduceți cablul electric la nivelul panoului și montați priza de alimentare.
Important:
• Racordul electric în incinta clădirii pentru panoul de comandă/unitatea de control trebuie să fie 230 V și prevăzut cu siguranță B 16 A și comutatorul FI 25 A /30 mA.
• Panoul va fi pornit la punerea în funcțiune.
8. Umpleți bazinele cu circa 50 cm cu apă.
9. Turnați betonul în strat maxim de 50 cm în spațiul dintre bazin și groapa de montaj.
10. Repetați operațiunea în pași de cca 50 cm până ajungeți la nivelul capacului.
Conectarea și punerea în funcțiune Statie de Epurare Sbr 10/20 Cu 3 Bazine Valrom
Punerea în funcțiune se va face numai de către personal special instruit și/sau service Valrom. Înainte de montarea echipamentului se va verifica corectitudinea instalării bazinelor. Instalația se va pune în funcțiune doar după montajul complet și umplerea bazinelor cu apă. La punerea în funcțiune se programează numărul de persoane racordate. O modificare a setărilor la perioade scurte de sub/sau suprasolicitare a instalației nu este necesară.
Întreținere și mentenanță Statie de Epurare Sbr 10/20 Cu 3 Bazine Valrom
Beneficiarul trebuie să verifice instalația periodic.
Atentie!
Lucrările de întreținere executate de personal calificat sunt necesare minim de doua ori pe an. Ambele acțiuni sunt necesare pentru o funcționare corespunzătoare. Vidanjarea nămolului din preepurare trebuie efectuata o dată pe an sau conform necesităților. Înaintea lucrarilor în bazin sau la extragerea echipamentului din bazin trebuie întrerupt curentul de la sursă!
Există pericol de electrocutare.
Măsuri de siguranță STATIE EPURARE SBR 10/20 CU 3 BAZINE PP Qmax=3.0 mc/zi aquaClean Valrom
În timpul manipulării, transportului, depozitării, instalării și operațiilor de întreținere se vor respecta toate reglementările de protecția muncii în vigoare. Accesul în bazine se va face purtând echipament de protecție adecvat și numai după ce echipamentul a fost deconectat de la sursa de curent, iar bazinele golite și ventilate. Pe toată durata accesului în bazin se va asigura supravegherea de către o altă persoană din exterior. Fumatul și/sau accesul cu flacără este interzis în zona bazinelor.Pericol de explozie și/sau incendiu.
Cristian Calin –
Utilizam statia de ceva timp pentru o pensiune si functioneaza perfect. In scurt timp dorim sa asiguram si masa turistilor nostri. Este necesar un separator de grasimi?
fosesepticeeco –
Separatorul de grasimi este indicat pentru bucătării semi-profesionale cum este cazul unei pensiuni.
Daca utilizati o singura chiuveta la bucatarie si nu se pregatesc foarte multe portii de mancare, puteti utiliza separator grasimi bucatarie sub chiuveta NG 03 Valrom.
Prezența grăsimilor la suprafață apei din statie reduce eficiența barbotării de aer și implicit a întregii stații și poate conduce la înfundarea conductelor de canalizare.