Categorii
Articole Fose Septice

Cum se alege fosa ecologica potrivita pentru o familie

O fosa ecologica reprezinta cea mai potrivita solutie de tratare a apelor murdare dintr-o gospodarie, atunci cand locuiesti intr-o zona in care nu exista infrastructura, prin urmare nu beneficiezi de servicii de canalizare. Practic, ea este un rezervor, care se ingroapa si in care se aduna deseurile umane.

Acolo, cu ajutorul gravitatiei si al bacteriilor anaerobe, solidele si grasimile sunt retinute de fosa ecologica, iar apa se curata intr-o proportie foarte mare. Apoi, ea este eliberata intr-un camp de drenaj, unde are loc un nou proces de epurare cu ajutorul bacteriilor aerobe din sol, inainte ca ea sa reintre in circuitul natural.

Daca si tu ai nevoie de o fosa septica ecologica, expertii nostri te vor invata de ce anume sa tii cont atunci cand o cumperi.

Numarul de persoane din familie

Acesta este principalul criteriu cand alegi fosa potrivita locuintei tale deoarece de acest numar depinde capacitatea minima a rezervorului.

Pentru a calcula volumul trebuie sa stii ca un individ consuma intre 150 si 200 de litri de apa pe zi (in medie, 175 de litri), iar apa murdara are nevoie sa stea in fosa ecologica circa 3 zile pentru ca materiile solide si cele in suspensie sa se sedimenteze.

Calculul pe care trebuie sa-l faci este urmatorul: numarul de persoane x consumul mediu de apa de persoana x numarul de zile de stationare a apei in fosa.

Deci, fosa potrivita pentru o familie de 4 persoane, este de: 4x175x3=2.100 de litri. Pentru a afla cati litri trebuie sa aiba o fosa pentru 6 persoane, inmultesti 6 cu 175 si apoi cu 3=3.150 de litri, iar pentru 8 persoane ai nevoie de 8x175x3=4.200 litri.

Bininteles, aceste valori sunt orientative, ele trebuie rotunjite atunci cand alegi fosa ecologica. Cu cat sunt mai multi oameni, cu atat mai mare trebuie sa fie fosa.

Numai asa va functiona in cele mai bune conditii, iar vidanjarea se va face la intervale mai mari de timp. Mai mult, daca alegi corect capacitatea fosei septice, nu vei avea parte de mirosuri urate sau de refulari, iar durata ei de viata se va mari.

Pretul fosei ecologice

Pe piata de fose septice ecologice, exista o gama variata de produse asa ca, pe langa numarul membrilor unei familii, trebuie sa mai ai in vedere si pretul. El depinde foarte mult de volumul si de materialul din care este fabricata fosa.

Deoarece fosa septica este o investitie pe termen lung, cel mai bine ar fi sa nu faci rabat de la calitate si sa alegi o fosa din Polietilena, un material net superior altora de pe piata.

Acesta este foarte rezistent din punct de vedere mecanic si termic si nu permite scurgerea in sol a deseurilor din rezervor. Mai mult, are o greutate redusa asa ca e foarte usor de transportat si de montat.

Servicii fose septice ecologice

Cand cumperi o fosa septica ecologica de la o companie specializata, aceasta iti asigura si accesorii sau diverse servicii: de transport, montaj fosa septica, intretinere si service.

De aceea, pe langa pretul fosei, trebuie sa tii cont si de aceste avantaje. Nu de putine ori, proprietarii de case cumpara fose septice mai ieftine si apoi apeleaza la diversi meseriasi pentru a le monta, insa intampina probleme si au parte de defectiuni, ajungand intr-un final sa dea mai multi bani decat daca arcumpara de la bun inceput produse si servicii de calitate.

Te asteaptam sa contactezi un reprezentant al companiei pentru a-ti raspunde la orice fel de intrebare legata de fose ecologice. Iar daca ai nevoie de o fosa de cea mai buna calitate, o poti cumpara de la noi, cu preturi de la 5400 lei.

Categorii
Articole Fose Septice

Fosa septica ecologica, la pret redus. Profita de promotie!

Pentru cei care locuiesc in zone lipsite de canalizare, fosa septica ecologica constituie cea mai buna varianta de tratare a apelor uzate din gospodarie.

Insa, descurajati de preturile foarte mari ale foselor ecologice, proprietarii renunta la aceasta varianta si isi construiesc fose septice improprii sau apeleaza tot la W.C.-ul din fundul curtii.

Acestea variante sunt insalubre, periculoase si se pot dovedi paguboase pe termen lung. In plus, pot afecta grav sanatatea oamenilor si mediul inconjurator.

Cel mai bun producator de fose

Cel mai bun producator de fose ecologice din Romania, se gandeste si la bugetul clientilor, care isi doresc o fosa ecologica de cea mai buna calitate si le ofera acestora variante economice de fose septice.

Profita de aceasta oferta limitata, care se desfasoara in perioada primaverii si cumpara o fosa septica ecologica pret redus, cu o durata de viata de pana la 100 de ani. Fosele noastre sunt realizate din Polietilena si au volume cuprinse intre 3500 si 10.000 de litri, pentru a satisface o gama larga de nevoi. Aceste produse sunt de cea mai buna calitate!

Rezistenta termica si mecanica mult mai mare

Ele prezinta o rezistenta termica si mecanica mult mai mare decat orice alt material de pe piata. Mai mult, greutatea redusa permite transportul si montajul in conditii avantajoase.

In cazul in care locuiesti in Bucuresti sau in zonele limitrofe (nou, in toata tara) nici nu trebuie sa-ti mai faci griji in aceasta privinta, caci iti oferim livrare gratuita pentru orice fosa septica ecologica la pret redus.

Vidanjarea la intervale mari de timp

Fosele ecologice comercializate de compania noastra necesita vidanjarea la intervale mari de timp, permitandu-ti sa faci economii serioase in timp, iar calitatea apei la iesire respecta normele nationale si europene in vigoare.

Astfel, familia ta va fi in siguranta. Chiar daca fosa septica ecologica are pret mic, aceasta rezista foarte bine la presiunea solului si la traficul pietonal intens. In plus, aceasta este etansa, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa-ti faci vreodata griji in legatura cu eventualele scurgeri in sol sau cu infiltratii in rezervor.

Categorii
Articole Fose Septice

Sfaturi importante despre montaj fosa septica

Deoarece foarte multi proprietari de case sunt interesați de noțiuni de montaj fosa septica, am stat de vorba cu specialiștii fosa-eco.ro pentru a afla cele mai important lucruri legate de acest aspect.

Primul lucru pe care l-am aflat este faptul ca locul de montaj fosa septica trebuie ales cu atentie, deoarece el trebuie sa indeplineasca anumite reguli. Este esential ca accesul la fosa septica ecologica din Polieitlena sa se faca foarte usor fiindca vei avea nevoie periodic de serviciile unei companii de vidanjare. De aceea este necesar ca masina respectiva sa poata ajunge in apropierea fosei fara nicio problema.

Distanta de montaj modifica bugetul.

Un alt lucru de care trebuie sa tii cont ca o fosa septica elibereaza gaze urat mirositoare deoarece in interior are loc un proces de fermentatie. Prin urmare, amplasarea ei cat mai departe de locuinta este o ideea foarte buna.

In acelasi timp, trebuie sa iei in cosiderare si bugetul tau, deoarece cu cat o amplasezi mai departe, cu atat mai mult te vor costa tevile care trebuie sa faca legatura intre ea si casa. Cel mai bine este sa montezi fosa septica la minim 5 metri si la maxim 15 metri de locuinta, intr-un loc mai retras, pe unde nu se circula.

In cazul in care decizi sa achizitionezi o fosa ecologica trebuie sa stii ca aceasta este etansa, asa ca nu vei avea probleme cu mirosurile din rezevor.

Respecta legea atunci când montezi fosa

Atunci cand vrei sa-ti instalezi o fosa trebuie sa respecti legea, care precizeaza foarte clar ca aceasta statie de tratare a apelor uzate din gospodarie trebuie sa fie montata la cel putin 10 metri de cladirile invecinate sau de sursele de apa potabila.

Pentru a calcula cel mai bun loc de montaj fosa septica este indicat sa contactezi o firma specializata, care iti poate oferi sfaturi valoroase.

Un specialist cu experienta cunoaste legile in vigoare si iti va putea oferi cea mai buna consultanta astfel incat sa nu intampini probleme ulterioare legate de functionarea fosei ecologice.

In plus, spre deosebire de un meserias, o companie de fose septice iti poate oferi garantia lucrarii realizate, iar calitatea muncii prestate de aceasta asigura conditii optime de functionare a fosei.

Apleza la companii cu experienta.

fosa-eco.ro este o companie de top pe piata de fose septice ecologice, care ofera, pe langa produse de calitate, servicii profesioniste de montaj, transport, intretinere si service fose.

Comercializam fose din Polietilena, cu volume intre 3500 si 10.000 de litri, la preturi incepand cu 5400 lei cu tva inclus. In plus, iti punem la dispozitie accesorii fose ecologice: tubulatura dren, capace, prelungire gura de vizitare si capac si tunel percolare.

Fosele septice oferite de fosa-eco.ro prezinta o rezistenta mecanica si termica foarte mare si pot fi folosite in conditii optime pana la 100 de ani. Clientii din Bucuresti sau din zonele limitrofe dar si din alte localitati din Romania beneficiaza de transport gratuit.

Categorii
Articole Fose Septice

Unde poti gasi cele mai bune fose septice Bucuresti

Din cauza aglomeratiei din capitala, tot mai multi oameni aleg sa se mute la marginea orasului, pentru o oaza de liniste si verdeata. Insa, din pacate, periferia nu ofera infrastructura de apa si canalizare, asa ca proprietarii de locuinte din aceste zone sunt nevoiti sa-si sape puturi pentru apa curenta si sa-si monteze o fosa septica ecologica pentru tratarea deseurilor menajere.

Pentru acest lucru, au nevoie sa apeleze la o firma de fose septice Bucuresti, care sa ofere produse de cea mai buna calitate si servicii profesioniste. fosa-eco.ro, o companie prezenta pe aceasta piata inca din 1991, produce si comercializeaza fose septice ecologice din Polietilena.

Acest material este superior celorlalte de pe piata si prezinta o rezistenta extrem de mare, atat mecanica, cat si termica. Fosele ecologice oferite clientilor nostri au volume cuprinse intre 3500 si 10.000 de litri, pentru a acoperi o gama larga de nevoi.

Atunci cand alegi fosa septica trebuie sa tii cont atat de numarul persoanelor care o vor folosi, cat si de locul si adancimea de montaj.

Poti apela la firma noastra atat pentru fose septice Bucuresti, cat si in restul tarii. Fosele din Polietilena sunt foarte usoare, astfel ca transportul si montajul nu vor constitui o problema.

Mai mult, acestea sunt foarte durabile si flexibile, asa ca nu te vei confrunta cu probleme in cursul utilizarii lor. Fosele ecologice comercializate de fosa-eco.ro au o durata de viata de pana la 100 de ani, iar calitatea apei la iesire, in campul de drenaj, respecta normele nationale si europene.

Fose septice ecologice rezistente!

Produsele noastre sunt foarte rezistente la presiunea solului si la traficul pietonal intens si nu se deterioreaza atunci cand exista variatii mari de temperatura. Datorita faptului ca sunt etanse, nu trebuie sa-ti faci niciodata probleme in legatura cu eventualele scurgeri in sol sau infiltratii in rezervor.

Daca iti doresti sa apelezi la firmanoastra pentru fose septice trebuie sa stii ca produsele noastre permit vidanjarea la intervale mari de timp, asa ca vei face economii serioase din acest punct de vedere. In plus, te poti baza oricand pe specialistii nostrii, care iti pot oferi servicii de consultanta la proiectare, montaj fosa septica, intretinere si service fose ecologice, atat in perioada de garantie, cat si dupa aceea. Un avantaj pentru clientii de fose septice din Bucuresti si din zonele limitrofe este livrarea gratuita iar mai nou pentru tine am extins oferta in toata tara.

De ce sa cumperi fose ecologice de la noi:

Rezistenta mecanica mare
Rezistenta la coroziune
Greutate redusa
Impermeabil
Durata mare de viata
Rezistenta la variatii mari de temperatura
Usor de intretinut
Rezistenta la intemperii si factori UV

Nu rata promotia primaverii si cumpara fose septice Bucuresti pentru 4-5 persoane, la preturi foarte bune, incepand de la 5400 lei cu TVA inclus! Expertii nostri iti stau alaturi pentru orice fel de nelamuriri si iti ofera cele mai bune sfaturi pentru ca tu sa faci alegerea potrivita pentru familia si locuinta ta.

Categorii
Articole Fose Septice

Intretinerea optima pentru fosa septica ecologica

Fosa septica ecologica este o parte importanta a sistemului de tratare a deseurilor din gospodarie.

Daca ai grija de ea in mod corespunzator, aceasta va functiona foarte bine mult timp de acum incolo. Exista numerosi factori care ii pot influenta functionalitatea, prin urmare este bine sa ii cunosti.

Nu arunca in fosa urmatoarele lucruri

Prea multe uleiuri si grasimi aruncate in fosa septica ecologica o pot bloca, deoarece aceste substante se descompun foarte greu.

Acelasi lucru este valabil si pentru tampoanele, absorbantele, mucurile de tigara, vata, obiectele mici din plastic, servetelele, prosoapele, zatul de cafea sau pungile de hartie, ata dentara, discurile pentru demachiat, nisipul pentru pisici, scutecele, parul, medicamentele sau obiectele din carton.

Iti recomandam sa nu arunci nici mancare solida fiindca aceasta poate solicita fosa ecologica in mod suplimentar.

Nu este bine sa folosesti nici tocator de gunoi la chiuveta de la bucatarie deoarece poate creste acumularea de noroi din fosa septica ecologica cu pana la 40%.

In rezervor, nu poti sa arunci nici cantitati mari de sare sau clor, pesticide, soda caustica, ierbicide sau combustibili, care pot efecta negativ echilibrul natural al fosei, omorand bacteriile anaerobe, care descompun deseurile solide.

Ele trebuie eliminate la gunoi, pentru a proteja atat fosa ecologica, cat si mediul inconjurator.

Economiseste apa

Fosa si sistemul de drenaj sunt proiectate pentru a primi un debit normal de apa, asa ca, daca speli in acelasi timp rufe si vase si mai faci si dus, pompezi prea multa apa in instalatie.

Fosa septica ecologica nu poate face separa lichidele de solide si de grasimi in mod corespunzator, iar campul de drenaj nu poate absorbi o cantitate atat de mare de apa in scurt timp, asa ca poate refula canalizarea sau se poate inunda solul.

Pentru a economisi apa, este indicat sa montezi toalete, dusuri si robinete cu un consum redus de apa, sa repari instalatia care prezinta scurgeri si sa folosesti masinile de spalat doar daca acestea sunt incarcate complet.

Ai grija de campul de drenaj

Campul de drenaj are nevoie si el de o mentenanta corespunzatoare pentru ca tevile ingropate in pamant sa nu se infunde sau sa nu fie zdrobite. Nu trebuie sa asezi greutati deasupra lui si nici sa parchezi masina pe zona respectiva.

In plus, nu trebuie sa plantezi copaci sau arbusti cu radacini groase, care ar putea bloca conductele. Un alt lucru de care sa tii cont este apa care se scurge de pe acoperisul casei sau care provine din aspersoare.

Ea trebuie directionata departe de campul de drenaj, pentru a nu creste debitul de apa pe care solul trebuie sa-l absoarba. Cel mai bine este sa plantezi iarba deasupra acestei zone pentru a ajuta lichidele sa se evapore mai bine si sa nu se erodeze pamantul.

Foloseste Seprataor de Grasimi.

Folosirea unui separator de grasimi te va ajuta sa pastrezi fosa curata pentru o lunga perioada de timp.

Vidanjarea o sa o faci mult mai rar iar riscurile de a bloca, infunda fosa dispar total.

Daca cauti cel mai bun separator de grasimi sub chiveta click aici.

Acest separator de grasimi retine intr-un recipient special toate grasimile pe care le aruncam la chiuveta.

Va pastra atat fosa dar si tevile curate. Recomandam acest separator pentru cei care nu doresc sa aiba nici o probelma atat cu fosa cat si cu tevile din orice casa.

Categorii
Articole Fose Septice

Ce se intampla in interiorul unor fose septice ecologice?

Fosele septice ecologice constituie cea mai buna solutie de tratare a apelor uzate, atunci cand canalizarea lipseste cu desavarsire dintr-o anumita zona.

Acestea sunt niste rezervoare, care se ingroapa in pamant si care aduna deseurile menajere dintr-o locuinta pentru a le filtra.

Apoi elibereaza apa curata in natura, mai exact in straturile inferioare ale solului, unde are loc un nou proces de epurare cu ajutorul bacteriilor aerobe.

Cum functioneaza aceste fose septice ecologice?

Unul dintre cele mai importante roluri ale unei fose septice ecologice este protejarea capacitatii de absorbtie a solului si a panzei freatice.

Acest lucru are loc deoarece, in rezervor, rata de scurgere a apei devine mai mica, iar deseurile solide se separa de cele lichide. In urma decantarii, solidele se depun la baza, formand namolul, care este descompus de bacteriile anaerobe.

Vidanjare fosa septica ecologica de grosier.

El nu se decompune 100%, astfel ca, dupa o perioada, este nevoie sa vidanjezi pentru a elibera fosa septica ecologica de grosier. In acest fel, eviti deteriorarea fosei, infundarea si colmatarea solului si mirosurile neplacute din locuinta.

Lichidele raman la mijlocul fosei, in timp ce deasupra lor se formeaza o pelicula de grasimi, numita spuma, care actioneaza ca un capac pentru procesul de fermentatie.

Solidele si spuma sunt retinute in rezervor, in timp ce apa limpede este evacuata in campul de drenaj, format din tevi gaurite subterane. Aici are loc cel de-al doilea proces de epurare si unde se reabsoarbe in sol.

Pamantul actioneaza ca un filtru fizic si biologic

Si inlatura substantele daunatoare, inclusiv bacteriile si virusii ce cauzeaza boli.


Fosele septice ecologice nu trebuie vidanjate decat la intervale mari de timp si nu necesita operatiuni de intretinere, asa ca nu implica costuri mari.

Ele constituie o alegere ideala pentru orice familie, care viseaza la o locuinta la curte, mai ales pentru ca se pot repara foarte usor in caz de defectiuni. In plus, deoarece materialul din care sunt facute este usor, acestea se transporta si se monteaza foarte simplu.

Locuintelor permanente, si a celor temporare.

Fosele ecologice nu sunt bune numai in cazul locuintelor permanente, ci si a celor temporare, cum ar fi santierele sau in zonele in care reteaua de canalizare este in lucru.

Fosa-eco.ro comercialzieaza fose septice ecologice de cea mai buna calitate, din poliesteri armati cu fibre de sticla, cu volume intre 3.500 si 10.000 de litri.

Aceasta prezinta o rezistenta mecanica si termica foarte mare si sunt etanse, asa ca nu exista riscul ca deseurile sa ajunga in sol si sa afecteze mediul inconjurator si sanatatea oamenilor.

Compania noastra se bucura de o vasta experienta in acest domeniu si ofera o gama larga de servicii pentru fose septice ecologice: consultanta, transport, montaj, intretinere si service. In plus, livrarea pentru clientii din Bucuresti sau din alte localitati este gratuita.

Categorii
Articole Fose Septice

5 sfaturi pentru fose ecologice fericite

Majoritatea proprietarilor de fose ecologice nu mai intreprind nicio actiune de mentenanta imediat dupa achizitionarea acestora.

Acestia intervin de-abia cand lucrurile degenereaza intr-o refulare sau defectiune majora a foselor, iar atunci costurile sunt mult mai mari si deranjul este pe masura.

Asa ca ideal este ca acestia sa faca o revizie anuala a foselor ecologice pentru a remedia problemele inca de la inceputul lor si pentru a prelungi durata de viata a acestora.


Pentru a se asigura ca fosele ecologice functioneaza optim si nu exista riscul de a se infunda si refula, proprietarii trebuie sa ia urmatoarele masuri:

Sa vidanjeze o data la 12-18 luni

Pentru a elimina materia solida de pe fundul rezervorului, deoarece aceasta nu poate fi descompusa in totalitate de catre bacteriile anaerobe din interior si risca sa ajunga in campul de drenaj, punand in pericol mediul inconjurator si sanatatea oamenilor. Termenul de vidanjare este aproximativ, deoarece acesta depinde foarte mult de numarul de persoane pe care fosele ecologice il deservesc, de frecventa cu care sunt folosite si de volumul acestora. Cu cat fosa septica este mai mica, cu atat mai des este necesar sa vidanjezi.

Sa verifice periodic fosele septice si tevile de drenaj,

Pentru a putea depista din timp diverse scurgeri, infiltratii sau sparturi. Remediate la timp, partile mecanice ale fosei pot fi folosite in continuare, fara sa fie nevoiti sa scoata din buzunar sume mari de bani pentru problemele majore, care pot aparea ulterior.

Sa economiseasca apa.

Una dintre cele mai importante lucruri pe care proprietarii de fose ecologice le pot face este sa nu faca risipa de apa, deoarece risca ca rezervoarele sa se umple prematur. Pentru a trece prin procesul de epurare, este nevoie ca apa sa stea 3 zile in interiorul foselor.

Daca volumul acestora creste, lichidele nu mai au timp sa se curete si atunci deseurile menajere ajung in campul de drenaj. Pe langa folosirea cu masura a apei din casa si montarea de robineti de chiuveta, capete de dus sau rezervoare de w.c. cu consum redus de apa, acestia sunt nevoiti sa verifice periodic instalatia sanitara pentru a depista eventualele scurgeri.

Sa nu foloseasca closetul pe post de cos de gunoi

Deoarece obiectele voluminoase, grasimile si substantele chimice nu pot fi descompuse de bacteriile anaerobe din fose ecologice si exista riscul de aparitie a unei defectiuni serioase.

Toate lucrurile, in afara de hartie igienica si deseuri umane, trebuie aruncate in cosul de gunoi, inclusiv nisipul din litiera pisicii, chiar daca pe ambalaj scrie ca este biodegradabil.

Daca proprietarii de fose ecologice arunca servetele umede, dischete de machiaj, zatul de cafea, scutece, absorbante, prezervative si alte obiecte in closet sau in chiuveta, cantitatea de materie solida din rezervor creste foarte mult si duce la infundarea tevilor si a functionarea incorecta a fosei.

De asemenea, este recomandat sa nu foloseasca tocatoare de gunoi la chiuveta, caci acestea contribuie la cresterea cantitatii de solide in fosa.

Sa foloseasca bioactivatori.

Chiar daca reclama pare foarte convingatoare, proprietarii de fose ecologice sunt sfatuiti sa apeleze la mijloace artificiale pentru a scapa de desurile solide din rezervor.

Procesul natural de descompunere a acestora cu autorul bacteriilor anaerobe si vidanjarea periodica sunt suficiente insa necesita vidanjare periodica. Bioactivatorii sunt utili pentru o vidanjare mai rara dar si pentru intretinerea fosei.

Tine cont de aceste sfaturi, daca vrei sa ai parte de o fosa septica ecologica care functioneaza optim si are o durata mare de viata.

Categorii
Articole Fose Septice

Cat de mare trebuie sa fie fosa septica ecologica?

Multi oameni, care vor sa se mute la curte, intr-o zona in care nu exista infrastructura si, prin urmare, nici canalizare, se intreaba cat de mare trebuie sa fie fosa septica ecologica pe care urmeaza sa o cumpere. Asa ca am consultat o firma specialista in domeniu, cu o experienta bogata pe piata de fose ecologice din Romania.

Calcul dimensionare fosa septica.

Expertii companiei fosa-eco.ro ne-au explicat in detaliu cum se calculeaza dimensiunile unui fose ecologice pentru o casa. Conform statisticilor, o persoana produce in fiecare zi minim 150 de litri de apa murdara.

Pentru a trece prin procesul de epurare dintr-o fosa, este necesar trei zile. De aceea, pentru a calcula cat de mare sa fie fosa ecologica trebuie sa faci un calcul foarte simplu: sa inmultesti numarul de persoane care vor locui intr-o casa cu 150, numarul mediu de litri de apa consumati si cu numarul de zile necesar pentru curatarea apei de catre fosa, adica cu 3.

Bineinteles, numarul obtinut este aproximativ, mai ales ca trebuie sa tii cont ca, ocazional, fosa septica va fi folosita si de musafiri sau de faptul ca exista sanse ca familia sa se mareasca pe viitor.

Exemple dimensiuni fose septice ecologice

Exemplul 1. Fosa septica ecologica pentru 2 persoane: 2x150x3=900 de litri. Prin urmare, fosa ideala pentru locuinta ta este de minim 1.000 de litri. Ne se recomanda, deoarce se va umple foarte repede si veti avea nevoie de vidanjare foarte des, costuri ridicate de intretinere.

Exemplul 2. Fosa septica ecologica pentru 4-5 persoane: 6x150x3=2.700 de litri. Prin urmare, fosa ideala pentru locuinta ta este de minim 3.500 de litri.

Cel mai multi producatori realizeaza fose septice ecologice cu volume intre 3.500 si 5.000 de litri, asta datorita faptului ca sunt cele mai economice in timp.

Unde se instaleaza fosa ecologica?

Este foarte important sa alegi bine locul de montare a fosei septice, deoarece acesta trebuie sa indeplineasca niste norme legale.

In primul rand, fosa ecologica nu trebuie instalata in sol nisipos sau pietros deoarece acesta nu asigura conditiile optime de epurare aeroba a apei care iese in campul de drenaj, asa ca exista riscul de contaminare a panzei freatice.

In al doilea rand, fosa trebuie sa fie amplasata la cel putin 10 metri fata de cea mai apropiata locuinta sau fata de sursele de apa potabila, conform art. 34 din Ordinul Nr.536 din 23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind mediul de viata al populatiei.

In al treilea rand, distanta campului de drenaj (unde apa curatata de fosa septica se infiltreaza in sol) fata de surse de apa potabila trebuie sa fie de 30 de metri.

In al patrulea rand, distanta tevilor de drenaj fata de nivelul panzei freatice trebuie sa fie de 2 metri.

In al cincilea rand, fosa ecologica trebuie sa fie amplasata intr-un loc, care sa permita cu usurinta accesul masinii de vidanjare, care va scoate surplusul de materie solida din rezervor, materie care nu este descompusa in totalitate de catre bacteriile anaerobe din rezervor.

Cel mai bine este sa apelezi la o firma specializata in montaj fosa septica, cum este fosa-eco.ro, care tine cont de toate prevederile legale si stie exact cum sa instaleze fosa astfel incat aceasta sa functioneze optim, iar tu sa nu ai parte de probleme.

Categorii
Articole Fose Septice

Ce trebuie sa stii despre despre fosa septica ecologica inainte de cumparare?

Atunci cand locuiesti intr-o zona fara canalizare, singura modalitate de tratare a deseurilor menajere este achizitionarea unei fose septice ecologice.

Aceasta utilizeaza un proces natural de tratare a apelor uzate, bazat pe bacterii anaerobe si eliminarea lor inapoi in natura, prin intermediul unui camp de drenaj, unde are loc un al doilea proces de epurare, cu ajutorul bacteriilor aerobe.

Cum functioneaza o fosa septica?

Apa menjare ajunge in fosa, iar materiile solide se depun pe fundul rezervorului, formand stratul de namol.

Grasimile, fiind mai usoare, se ridica la suprafata si alcatuiesc un strat de spuma, care actioneaza ca un capac. In interiorul fosei, are loc procesul natural de descompunere a solidelor si eliminarea apei curate in campul de drenaj, alcatuit din tevi perforate.

Aici, are loc un nou proces de epurare, realizat de sistemul natural al solului. Practic, pamantul functioneaza ca un filtru, care indeparteaza substantele daunatoare, ce ar putea afecta sanatatea oamenilor si ar putea distruge mediul inconjurator.

Cum selectezi fosa septica ecologica potrivita?

Orice proprietar de locuinta, care doreste sa cumpere o fosa ecologica, trebuie sa tina cont de mai multe criterii de selectie. In primul rand, este foarte important de stiut numarul persoanelor, pe care fosa ii va deservi. De asemenea, este necesar sa se cunoasca frecventa cu care ea va fi folosita.

Cu aceste date, el va putea sa estimeze marimea fosei. Un alt criteriu este bugetul pe care acesta il aloca: cu cat volumul este mai mare, cu atat mai mare va fi pretul. Insa, daca cumperi o fosa ecologica mare, perioada de vidanjare va fi mai mare.

Cand achizitionezi propriul sistem de tratare a apelor uzate trebuie sa fii atent la raportul cost per litru si daca, in pretul total, compania respectiva a inclus si transportul sau accesoriile.

Multe firme apeleaza la diverse tertipuri si ofera fose ecologice la costuri mici, pentru a atrage clientii, insa, in momentul in care trebuie sa le livreze si sa le monteze, cumparatorii se trezesc ca pretul final nu mai este deloc rentabil pentru ei.

Care e mai buna: fosa septica ecologica din plastic sau fosa din beton?

Una dintre marile dileme are proprietarilor de case este achizitionarea unei fose ecologice din plastic (polietilena) sau a uneia din beton. Prima varianta are mult mai multe avantaje, deoarece este impermeabila, etansa, deci apa murdara nu va ajunge niciodata in mediul inconjurator si nu exista riscul de ruginire.

O fosa din beton este greu de transportat, de montat si se poate crapa foarte usor. Atunci cand cumperi o fosa ecologica, nu ai nevoie de vreun aviz de montaj, insa pentru a fi conforma cu legislatia in vigoare, trebuie sa primesti de la firma respectiva o declaratie de conformitate, care sa ateste ca fosa corespunde cu Standardul European 12566-1.

Cand este necesar sa vidanjezi?

Fosa septica ecologica trebuie vidanjata, de regula, la 18-24 de luni, insa acest interval depinde foarte mult si de frecventa cu care ea este folosita, de capacitatea ei, de montajul fosei si al tevilor de drenaj, dar si de felul in care este folosita.

Afla mai multe despre felul in care alegi marimea fosei septice ecologice.